Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind organizează astăzi şi marţi, 3 decembrie, un miting de protest faţă de decizia de scădere a salariilor şi de reducere a numărului de personal, începând cu trimestrul I din 2014, informează Agerpres.ro. Protestele sunt programate între orele 12:00 şi 14:00, urmând să aibă loc la sediul Hidroelectrica din Bucureşti (strada Ion Mihalache). „De parcă redevenţa pentru apa uzină plătită către Agenţia Naţională Apele Române (circa 80 de milioane de euro anual), precum şi concurenţa neloială impusă de reglementator în favoarea energiei eoliene şi fotovoltaice nu erau de ajuns, Hidroelectrica se vede constrânsă de noi biruri, respectiv impozitarea construcţiilor speciale (circa 40 de milioane de euro anual), ceea ce va conduce inevitabil la creşterea costurilor de producţie, sacrificiile făcute de salariaţi în perioada insolvenţei fiind trecute în planul doi de conducerea Hidroelectrica. Pentru reducerea acestora, după cum era de aşteptat, administraţia Hidroelectrica a ales calea cea mai facilă, cea de reducere a drepturilor de natură salarială şi a numărului de personal, începând cu trimestrul I anul 2014, fapt care a determinat apariţia tensiunilor sociale în rândul salariaţilor. Nu au fost suficienţi 900 de salariaţi deveniţi şomeri sau pensionari înainte de termen în anul 2013, administraţia mai vrea încă 1.300 de şomeri în următorii doi ani”, se arată într-un comunicat al sindicaliştilor Hidroelectrica.
Sindicaliştii de la Hidroelectrica protestează împotriva reducerilor de salarii şi de personal
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei