În urma unui avertisment oficial, Comisia Europeană își intensifică eforturile pentru combaterea pescuitului ilegal, identificând Belize, Cambodgia și Guineea ca țări terțe necooperante. Deși Comisia a colaborat îndeaproape cu autoritățile din țările respective pentru instituirea de măsuri de gestionare a pescuitului și de control eficiente, aceste trei țări încă nu au abordat problemele structurale și nu au reușit să dea dovadă de o angajare reală în combaterea pescuitului ilegal. În prezent, Comisia propune Consiliului de Miniștri adoptarea de măsuri comerciale împotriva celor trei țări pentru a aborda problema beneficiilor comerciale care decurg din aceste activități ilegale. În cele din urmă, produsele pescărești capturate de nave ale acestor țări vor fi interzise importului în UE.
Decizia este în conformitate cu angajamentul internațional al UE în vederea asigurării unei exploatări durabile a resurselor piscicole, atât în interiorul UE cât și în afara acesteia. Abordarea de către UE a combaterii pescuitului ilegal reflectă faptul că pescuitul INN reprezintă o activitate criminală la nivel global care este dăunătoare nu numai pescarilor și piețelor din UE, ci și comunităților locale din țările în curs de dezvoltare.
Fiji, Panama, Sri Lanka, Togo și Vanuatu au primit, de asemenea, avertismente oficiale anul trecut, însă aceste țări au făcut progrese credibile în strânsă cooperare cu Comisia. Țările menționate au pus în aplicare noi legislații și și-au îmbunătățit sistemele de monitorizare, control și inspecție, ceea ce a permis prelungirea dialogului cu aceste țări până la sfârșitul lunii februarie 2014, urmând ca progresele înregistrate să fie evaluate în primăvară.
Noi avertismente oficiale
De asemenea, Comisia Europeană a trimis marți, 26 noiembrie, avertismente oficiale – „cartonașe galbene” – către Coreea, Ghana și Curaçao, deoarece acestea nu respectă obligațiile internaționale privind combaterea pescuitului ilegal. Comisia a identificat lacune concrete, precum absența eforturilor pentru abordarea deficiențelor de monitorizare, control și supraveghere a pescuitului, sugerând măsuri pentru remedierea acestora.
În această etapă, aceste cartonașe galbene nu implică măsuri care afectează comerțul. În schimb, ca și în cazul țărilor menționate mai sus, UE va coopera îndeaproape cu aceste țări prin intermediul unui dialog oficial și printr-o cooperare intensificată pentru a rezolva problemele identificate și pentru a pune în aplicare planurile de acțiune necesare.