Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut astăzi, 26 noiembrie, în marja participării la Summit-ul prim-miniştrilor din statele Europei Centrale şi de Est cu prim-ministrul Republicii Populare Chineze şi la Forumul Economic China – Europa Centrală şi de Est, o întrevedere cu omologul său leton, Edgars Rinkēvičs.
Cu acest prilej, cei doi miniştri ai afacerilor externe au abordat aspecte referitoare la cooperarea bilaterală dintre România şi Letonia, precum şi chestiuni ţinând de agenda actualităţii europene.
A fost exprimată aprecierea părţii letone pentru găzduirea de către România a Summit-ului şi a Forumului Economic Europa Centrală şi de Est – China şi pentru rezultatele acestor reuniuni la vârf considerate a contribui la consolidarea, per ansamblu, a relaţiilor sino-europene.
În context, miniştrii Titus Corlăţean şi Edgars Rinkēvičs au fost de acord că Summit-ul de la Bucureşti se înscrie, în mod firesc şi complementar, în logica celor convenite cu ocazia recent încheiatei reuniuni la nivel înalt UE – China.
Şefii celor două diplomaţii au discutat, de asemenea, despre evoluţiile actuale din cadrul Parteneriatului Estic al UE, cu accent special pe Summit-ul care va avea loc la Vilnius, Lituania, în 28 şi 29 noiembrie a.c. În mod particular, făcând referire la deciziile care se prefigurează pentru Republica Moldova, cei doi miniştri au reiterat sprijinul ferm pentru parcursul european al acestei ţări.
Întrevederea ministrului afacerilor externe Titus Corlăţean, cu omologul leton, Edgars Rinkēvičs
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei