36.8 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUE aşteaptă până vineri dimineaţă decizia Ucrainei privind Acordul de asociere

UE aşteaptă până vineri dimineaţă decizia Ucrainei privind Acordul de asociere

Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Fule, a numit dimineaţa zilei de vineri, 29 noiembrie, ca termen limită pentru ca Ucraina să ia o decizie cu privire la semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană (UE) la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, informează Agerpres.ro citând Ria Novosti. „Suntem pregătiţi şi uşile sunt deschise. În sens literal, termenul limită pentru această decizie este dimineaţa zilei de vineri. Da, există speranţă pentru semnare şi, după cum se spune, speranţa moare ultima”, a spus Fule. Joia trecută, guvernul ucrainean a decis să suspende pregătirile pentru semnarea Acordului de asociere la UE, prevăzută la summitul Parteneriatului Estic la Vilnius.

„Cunosc decizia guvernului ucrainean. Ştim că în conformitate cu Legea Fundamentală a Ucrainei, preşedintele semnează astfel de acorduri”, a mai spus comisarul european, indicând că o astfel de posibilitate nu se întâmplă la fiecare două zile sau la fiecare două săptămâni. „Acum totul este în mâinile părţii ucrainene, care a solicitat o pauză”, a subliniat oficialul european. De asemenea, el şi-a exprimat speranţa că preşedintele Viktor Ianukovici şi-a menţinut în agendă participarea la reuniunea de la vârf de la Vilnius (28-29 noiembrie). „Aşteptăm cu nerăbdare prezenţa completă a delegaţiei ucrainene. Sper foarte mult că Viktor Ianukovici va fi la summit. Cred că e foarte important să nu uităm că Ucraina are o responsabilitare faţă de întreaga regiune şi, prin urmare, domnul Ianukovici va explica motivele guvernului său”, a afirmat Stefan Fule.

Oficialul european şi-a exprimat, totodată, speranţa că, dacă Acordul de asociere nu va fi semnat, aceasta nu va influenţa în sens negativ negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). „Noi credem că Acordul de asociere va apropia Ucraina de o înţelegere cu FMI, iar un eşec nu va duce la nimic bun”, a subliniat comisarul. Ucraina urmează să primească un împrumut din partea FMI, în valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari, dar Fondul condiţionează acordarea creditului de creşterea preţului la gaze pentru populaţie, condiţie considerată de guvernul de la Kiev nerealistă în situaţia economică actuală.La rândul său, Uniunea Europeană a promis Ucrainei un ajutor financiar de 610 milioane de euro, dar întârzie să deblocheze fondurile din cauza faptului că guvernul de la Kiev nu a încheiat un acord cu FMI.

Manifestaţiile pro-integrare au continuat şi aseară la Kiev şi în alte mari oraşe ucrainene. În Piaţa Independenţei din capitala ucraineană au fost semnalate, din nou, ciocniri dintre protestatari şi scutieri. În semn de solidaritate cu manifestanţii, fostul premier Iulia Timoşenko – aflată în închisoare, unde execută o pedeapsă de şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi a cărei eliberare, pentru îngrijiri medicale în străinătate, a fost cerută de UE, ca o condiţie pentru semnarea Acordului de asociere – a intrat în greva foamei pe termen nelimitat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS