Instanţa supremă a amânat azi, la primul termen, judecarea dosarului în care Miron Mitrea şi Irina Jianu sunt acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei deputatului, după ce aceştia au cerut un nou termen pentru a-şi putea angaja avocaţi, informează Mediafax.
Deputatul Miron Mitrea a fost prezent, azi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, el declarând că se reia judecata în dosarul în care procurorii anticorupţie semnalează pretinse infracţiuni în cazul unor lucrări de renovare făcute la casa mamei sale. În sala de judecată, Miron Mitrea şi Irina Paula Jianu au cerut judecătorilor un nou termen de judecată, pentru a-şi putea angaja apărători. Miron Mitrea a arătat că trimiterea în judecată în acest caz s-a făcut rapid, astfel că mai are nevoie de timp pentru a lua legătura cu o casă de avocatură.
Procurorul DNA prezent la primul termen al procesului a fost de acord cu amânarea începerii discuţiilor în acest dosar, dar a cerut instanţei să pună în vedere inculpaţilor ca la termenul următor să aibă avocaţi, iar aceştia să aibă apărarea pregătită. În acest context, Miron Mitrea le-a cerut judecătorilor ca, dacă se poate, să nu acorde termen în perioada 27 noiembrie – 8 decembrie. Instanţa a stabilit ca discuţiile în dosar să fie reluate în 13 decembrie.