12.9 C
Craiova
luni, 10 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateOrganizaţia teroristă Al Qaeda ameninţă să comită atentate în Balcani

Organizaţia teroristă Al Qaeda ameninţă să comită atentate în Balcani

Mai mulţi cetăţeni albanezi suspectaţi de contacte cu reţeaua teroristă Al Qaeda a fost arestat în Kosovo, informează Agerpres.ro. Unul dintre ei, Genz Selimi, s-a întors recent din Siria, unde a luptat în rândurile jihadiştilor, transmite agenţia RIA Novosti. Potrivit cotidianului rus Nezavisimaia Gazeta, Genzi Selimi a declarat în cursul interogatoriului său că organizaţia Al Qaeda are proiecte serioase în Balcani şi că va face în curând să se vorbească despre ea. Experţii militari estimează că sunt întrunite toate condiţiile pentru punerea în practică a acestor ameninţări.

În cursul percheziţiilor a fost descoperit un arsenal de arme, inclusiv puşti de asalt automate, pistoale şi muniţii. Poliţia kosovară a afirmat că persoanele arestate planificau o serie de atentate la Priştina, în Kosovo, şi în nordul acestui teritoriu. Arestările au avut loc după mai multe luni de ascultări telefonice, care au permis să se afle despre planurile grupului, iar faptul că suspecţii acţionau în cadrul unei organizaţii nu este pus la îndoială. Imediat după reţinerea lor, poliţia a primit un e-mail în care se cerea eliberarea lor sub ameninţarea unor atacuri teroriste, scrie cotidianul rus.

De aproape doi ani, Al Qaeda a devenit activă îndeosebi în Europa, deşi se cunoştea de mult timp despre existenţa unor celule teroriste în mai multe ţări de pe continent. Agravarea situaţiei rezultă, probabil, din Primăvara arabă şi reorganizarea reţelei după eliminarea liderului său, Osama Ben Laden, de către forţele de elită americane, în mai 2011. Fără o administraţie centrală, reţeaua s-a reorganizat, fiind create unităţi regionale mai mult sau mai puţin importante. Până recent, interesele Al Qaeda se aflau în principal în Orientul Mijlociu – în Afganistan, Yemen, Irak, Siria, Libia, Mali, Somalia, Algeria şi Tunisia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS