Credincioşii din Craiova sărbătoresc în aceste zile două mari evenimente religioase, prilejuite de hramul Bisericii „Postelnicu Fir” din Craiova şi de aducerea moaştelor a cinci sfinţi la Biserica „Sfântul Mina”. Astfel, astăzi, sute de credincioşi au fost prezenţi la hramul Bisericii „Postelnicu Fir”, care şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei. Cu acest prilej, racla cu mâna Sfântului Ioan cel Milostiv a fost aşezată în faţa sfântului locaş, spre închinare credincioşilor care au venit în număr mare pentru a participa la această sfântă sărbătoare şi a se închina la moaştele Sfântului ocrotitor. Slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, şi părintele protopop Grigore Vulcănescu, paroh al bisericii. „Biserica Parohiei acesteia cinsteşte pe Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei şi ne bucurăm împreună de această mare sărbătoare a Sfântului Ierarh al Bisericii noastre Ortodoxe. De fiecare dată când săvârşim Sfânta Liturghie şi când cinstim pe sfinţii lui Dumnezeu, ne amintim că aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Îl rugăm pe Sfântul Ioan să dăruiască mila sa cea bogată, darul său cel desăvârşit tuturor, şi acum veţi şti de ce trebuie să sărutăm cu evlavie sfintele moaşte ale Sfântului Ioan, pentru că ni se pune în palma noastră şi în sufletul nostru mila cea bogată a Mântuitorului Iisus Hristos, căruia i se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea”, a spus în cuvântul de predică ÎPS Irineu. Un alt moment deosebit este prilejuit de pelerinajul de la Biserica „Sfântul Mina”, unde se află, de sâmbătă, moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, Sfântului Ioan Rusul, Sfântului Efrem cel Nou, Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântului Mare Mucenic Mina. În aceste zile, câteva mii de credincioşi din toată Oltenia au venit la biserică, pentru a se ruga şi a asculta slujbele religioase săvârşite în fiecare zi la acest sfânt locaş de către un sobor de preoţi. Ieri, de hramul Bisericii „Sfântul Mina”, biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care au dorit să se închine la moaştele sfinţilor tămăduitori. Părticele din moaştele Sfântului Mina vor rămâne definitiv la Biserica „Sfântul Mina” din Craiova.
Pelerinaj la bisericile „PostelnicuFir” şi „Sfântul Mina” din Craiova
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei