28.4 C
Craiova
duminică, 27 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateTeritoriul Belgiei se va micşora cu 14 hectare, care vor fi cedate Olandei

Teritoriul Belgiei se va micşora cu 14 hectare, care vor fi cedate Olandei

Belgia se pregăteşte să-şi micşoreze teritoriul cu aproximativ 14 hectare, pe care le va ceda Olandei, pentru reglementarea unui vechi contencios frontalier,  informează Agerpres.ro citând AFP. Cele două state învecinate urmează să oficializeze în următoarele luni un acord, aflat în prezent pe cale de finalizare, care vizează rectificarea graniţelor stabilite prin tratatul semnat în 1843, scrie cotidianul La Libre Belgique. Atunci, frontiera a fost stabilită la mijlocul albiei fluviului Meuse, care delimitează cele două state în nord-estul Belgiei. Cursul fluviului s-a deplasat însă de-a lungul anilor, mai ales după o serie de lucrări realizate în anii ’60, iar negocierile lansate atunci pentru actualizarea traseului urmat de frontieră nu au dus la nici un rezultat.

Acordul care va fi încheiat în scurt timp prevede ca Belgia să renunţe la circa 14 hectare dintr-o rezervaţie naturală aflată pe o peninsulă, respectivele terenuri nefiind accesibile decât prin traversarea teritoriului olandez. Acordul prevede, de asemenea, ca Olanda să cedeze Belgiei o fâşie de teren, de dimensiuni mai mici, situată în amontele fluviului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS