Serviciul Public Salvamont, din cadrul Consiliului Judeţean Gorj, a semnat o serie de protocoale de colaborare pentru pregătirea sezonului de iarnă la Rânca. În baza protocoalelor încheiate, fiecare instituţie va interveni în zonă, în funcţie de răspunderea pe care o are în cazul situaţiilor de urgenţă. Unul dintre protocoale prevede chiar intervenţia aeriană pentru a salva cetăţeni aflaţi în situaţii deosebite la Rânca.
„Avem încheiate mai multe protocoale, cu foarte multe instituții din județul Gorj. Aceste protocoale se încheie pentru ca fiecare instituție să știe ce are de făcut, cum și când să intervină. Avem, de exemplu, un protocol încheiat cu Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, cu jandarmii, cu ISU și așa mai departe. Avem chiar și un protocol încheiat pe salvarea aeriană. În această perioadă premergătoare sezonului rece, profităm de vremea bună și verificăm traseele. Când va ninge, ne vom ocupa de pârtii împreună cu operatorii din Rânca, vom monta plasele de protecție, indicatoarele și așa mai departe, astfel încât când începe sezonul, totul să fie gata. Prioritatea noastră este siguranța turiștilor. Sperăm ca această iarnă să fie bogată în zăpadă, deși previziunile meteo sunt de altă natură. Zăpada multă este bună, mai ales pentru turism!“, a spus Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj.
Protocol de salvare aeriană la Rânca
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei