http://www.youtube.com/watch?v=XRP_bG2j8kw
Aseară, în jurul orelor 21.38, operatorul de serviciu al Sistemului de Supraveghere al Primăriei municipiului Râmniicu Vâlcea, prin intermediul camerei video amplasate la intrarea în Piaţa Centrală, a constatat că un grup de trei tineri se deplasa pe aleea pietonală a pieţei, spre str. General Magheru. La un moment dat, unul dintre aceştia a început forţarea unei tonete pentru desfacerea produselor comerciale amplasată la intrarea în Bazarul Poiana. În timp ce acesta forţa partea din faţă a tonetei respective, ceilalţi doi pândeau zona, asigurând activitatea ilicită a primului.
A fost anunţat de îndată un echipaj mobil al Poliţiei Locale, care s-a deplasat urgent la faţa locului în vederea aplicării de măsuri de reţinere. La vederea poliţiştilor, tinerii au fugit spre blocurile din vecinătate, dar la scurt timp, cel care forţase toneta a fost depistat şi identificat în persoana lui P. Ştefan Alexandru, în vârstă de 16 ani, din Râmnicu Vâlcea. Cei doi complici ai săi au reuşit să fugă. Tânărul reţinut a fost transportat la sediul Poliţiei Locale şi au fost contactaţi telefonic părinţii acestuia, care au venit şi ei la sediu, fiind informaţi cu privire la cele săvârşite de fiul lor, minor.
Au fost anunţate organele de Poliţie Română care au demarat cercetările în vederea identificării celorlalţi doi membrii ai grupului, iar prin proces-verbal, minorul P. Ştefan Alexandru a fost încredinţat părinţilor săi.