11.7 C
Craiova
duminică, 19 octombrie, 2025
Știri de ultima orăLocalFocuri de armă la malul Prutului pentru reţinerea contrabandiştilor de ţigări

Focuri de armă la malul Prutului pentru reţinerea contrabandiştilor de ţigări

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botosani au depistat si retinut patru cetăţeni români care au încercat introducerea in tara, peste raul Prut, a 10.050 pachete de ţigări de contrabandă, cu timbru de acciză R. Moldova.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări in zona Liveni-Manoleasa. În jurul orelor 20.00, poliţiştii au observat patru persoane care transportau colete voluminoase de la malul raului Prut catre localitatea Liveni.
Poliţiştii de frontieră au efectuat somaţie legală în vederea interceptării celor patru persoane, însă acestea au abandonat coletele şi au încercat să fugă. Pentru reţinerea lor, poliţiştii de frontieră au folosit armanentul din dotare, fiind trase 11 focuri de armă în plan vertical, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
În apropierea persoanelor reţinute au fost descoperite nouă colete cu ţigări învelite în folie de polietilenă de culoare neagră, în care se aflau 10.050 pachete ţigări, cu timbru acciză R. Moldova.
Bărbaţii reţinuţi au fost identificaţi ca fiind cetăţenii români Andrei P., Andrei T. şi Mihai A., în vârstă de 25 de ani şi Victor P., de 34 de ani, toţi domiciliaţi în judeţul Botoşani.
În urma cercetărilor a rezultat faptul ca Victor P. a trecut râul Prut în R. Moldova cu o barcă, a preluat cele 9 colete cu ţigări de pe teritoriul R.Moldova, apoi s-a întors pe malul românesc unde era aşteptat de ceilalţi trei cetăţeni români. Împreună cu aceştia a preluat ţigările din barcă,urmând a le transporta la domiciliul sau pentru a fi valorificate ulterior.
Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele celor patru bărbaţi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi trecere ilegală, acestia fiind reţinuti pentru 24 de ore.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 90.340 lei a fost ridicată în vederea confiscării, cercetările continuând în comun cu autorităţile de frontieră a R. Moldova pentru stabilirea întregii arii infracţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS