Cel puţin şase persoane au murit şi alte 47 au fost rănite ieri, în nordul Mexicului, după ce un jeep cu roţi supradimensionate a derapat şi a intrat în tribuna cu spectatori, la un festival al sporturilor extreme organizat la Chihuahua, informează Agerpres.ro. „Şase persoane şi-au pierdut viaţa, printre care doi minori. Alte 47 au fost rănite, dintre care 35 au fost spitalizate, unele în stare gravă”, a declarat Jose Luis Doma-nguez, purtător de cuvânt al primăriei Chihuahua.
Festivalul Extremo Aeroshow, ce are loc al treilea an consecutiv la Chihuahua, în statul omonim de la graniţa cu Statele Unite ale Americii, a strâns circa 200.000 de spectatori care au dorit să asiste la acrobaţii aeriene, exerciţii de paraşutism, reprezentaţii cu motociclete acrobatice şi „maşini-monstru” şi camioane cu roţi supradimensionate.