27.3 C
Craiova
duminică, 14 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalRâmnicu Vâlcea: "Ziua Recoltei", sărbătorită în perioada 5-6 octombrie

Râmnicu Vâlcea: „Ziua Recoltei”, sărbătorită în perioada 5-6 octombrie

Primăria Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul Direcţiei pentru Agricultură Vâlcea, organizează în perioada 5 – 6 octombrie, în Scuarul Mircea cel Bătrân, cea de-a treia ediţie a manifestării ”Ziua Recoltei”, se arată într-un comunicat al instituţiei. Aproape 40 de producători agricoli – număr record în comparaţie cu ediţiile precedente – s-au înscris să participe cu fructe, legume, miere, produse lactate tradiţionale, produse tradiţionale din carne etc. Pe lângă activitatea de prezentare şi comercializare, vizitatorii târgului vor avea parte, în cele două zile ale manifestării, şi de un program artistic adresat celor mari, dar şi celor mici, program ai cărui protagonişti sunt Orchestra ”Rapsodia Vâlceană”, Fanfara ”Gabriel Chaborschi” a Palatului Copiilor şi a Liceului de Arte, precum şi artiştii de la ”Ancuflor”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS