33.1 C
Craiova
duminică, 6 iulie, 2025
Știri de ultima orăBani & AfaceriBNR a revizuit prognoza de creştere economică la peste 2 la sută în acest an

BNR a revizuit prognoza de creştere economică la peste 2 la sută în acest an

BNR a revizuit prognoza de creştere economică din acest an la peste 2%, pe baza evoluţiei exporturilor, a producţiei industriale şi a anului agricol bun, a declarat luni guvernatorul BNR Mugur Isărescu, citat de Mediafax. Estimarea BNR pe baza datelor existente este una prudentă.
Potrivit lui Isărescu, consumul ridică probleme, la fel ca încasările bugetare, iar creşterea economică este bazată foarte mult pe exporturi.
Astfel, în primul semestrul motorul principal a fost evoluţia producţiei industriale pentru export.
Guvernatorul BNR a arătat că efectele scăderii dobânzii de politică monetară, precum şi alte măsuri care vor fi adoptate de BNR până la finele anului vor avea un efect cu întârziere în economie de minim şase luni. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a îmbunătăţit recent prognoza de creştere economică a României pentru acest an la 2% şi la 2,25% anul viitor, pe fondul unor exporturi mai puternice în primul semestru şi a unei producţii agricole mai bune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS