Celui ce a comis o carte

Traim un timp strimb, in care se comit fapte atit de curbate incit trec dincolo de limita normalului, a legalului si a bunului-simt. De aceea, cind cineva se impotriveste curentului general si comite o carte trebuie, fara indoiala, pedepsit.

Este cazul lui Ion Jianu, care ne ofera marturii despre un mare fotbalist, incredintate unor file de hirtie reunite sub o coperta pe care scrie „Patimile lui Crisan“.

Orice carte consacrata unui personaj este o mica piedica in calea uitarii. Dar cartea lui Ion Jianu nu este o terna biografie, ci povestea unei vieti. Si asa cum spune André Gide, „povestea unei vieti este istoria unei ratari“. La Crisan, si mai mult, e istoria unei drame, a unei lungi suferinte. Este povestea unui om pe care Dumnezeu l-a inzestrat cu haruri pe care el insa le-a risipit aiurea. Povestea unui om care a trait o imensa drama sufleteasca, pe care, cu o mare delicatete si resemnare, a ascuns-o in sine; si cu o neasteptata demnitate n-a acuzat pe nimeni, considerindu-se singurul vinovat. Ceea ce nu e de loc adevarat. Este povestea unui om care ar fi putut avea multe, dar a sfirsit sarac pe patul unui spital. Si a murit dorind sa moara.

Cartea comisa de Ion Jianu este o zguduitoare lectie despre viata, destin, suferinta, durere, demnitate, resemnare.

Si pentru vina de a fi comis-o il „pedepsesc“ pe inculpat cu pretuirea si stima mea.