Mii de persoane, reunite la apelul a două sindicate din Turcia, s-au adunat în această după-amiază, în Piaţa Taksim din Istanbul, în cea de-a şasea zi de proteste contra premierului Recep Tayyip Erdogan, informează Agerpres.ro citând agenţia de presă AFP. Plecaţi din două locuri diferite, manifestanţii, care agitau steaguri roşii sau albe, au pătruns în Piaţa Taksim, centrul acţiunilor de protest care au cuprins Turcia, cerând demisia şefului guvernului de la Ankara. Două importante sindicate s-au alăturat manifestanţilor – Confederaţia sindicatelor din sectorul public (KESK) şi Confederaţia sindicatelor muncitorilor revoluţionari (DISK) – anunţând marşuri de protest şi greve în marile oraşe ale ţării.
Potrivit Reuters, un grup de protest intitulat „Taksim Solidarity” a cerut astăzi guvernului să abandoneze planurile de reamenajare a unui parc din Istanbul şi demiterea guvernatorilor şi a şefilor poliţiei pe care îi acuză de violenţele înregistrate în Turcia în aceste zile de protest.
Membrii grupului au declarat că au transmis cererile lor – inclusiv cele privind eliberarea manifestanţilor arestaţi, oprirea folosirii de către poliţie a gazelor lacrimogene şi eliminarea obstacolelor în privinţa libertăţii de exprimare – vicepremierului Bulent Arinc, în cadrul unei întâlniri cu acesta, la Ankara.
MAE a reactualizat atenţionarea de călătorie pentru Turcia
La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat cetăţenii români că la Istanbul continuă manifestaţiile în piaţa Taksim şi în alte cartiere, inclusiv în partea asiatică. Pe fondul grevei din sectorul public, care se desfăşoară azi şi mâine, şcolile şi spitalele sunt închise. În această seară se anunţă o nouă manifestaţie de protest în piaţa Taksim, în contextul sărbătorii religioase Kandil (noaptea rugăciunilor).
MAE recomandă cetăţenilor români care se află sau călătoresc în Turcia să evite deplasarea pe timpul nopţii, aglomeraţiile, precum şi implicarea în manifestaţii de orice tip.

