16.4 C
Craiova
joi, 10 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateOlt: Prins în timp ce vindea petarde fără documente legale

Olt: Prins în timp ce vindea petarde fără documente legale

Un echipaj de jandarmerie a depistat, ieri, pe o stradă din Slatina un bărbat care deţinea în vederea comercializării articole pirotehnice, fără documente legale.
C. Adrian, de 18 ani, domiciliat în Vişina Nouă, judeţul Olt, a fost depistat în jurul orei 13.00 în timp ce deţinea în vederea comercializării 480 articole pirotehnice din clasa II, fără a avea documente legale în acest sens.
Jandarmii i-au întocmit celui în cauză actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice”. Obiectele pirotehnice au fost ridicate de jandarmi şi împreună cu actele de constatare vor fi înaintate Biroului Armament, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Olt, pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmeria Olt atrage atenţia asupra faptului că deţinerea, comercializarea sau folosirea, fără autorizare, a obiectelor pirotehnice constituie infracţiune, dar şi asupra riscului pentru integritatea corporală la care se expun persoanele care le folosesc.
Cetăţenii să nu folosească astfel de obiecte şi să sesizeze forţele de ordine despre prezenţa unor persoane care aprind petarde sau artificii interzise, punând astfel în pericol integritatea fizică şi uneori chiar viaţa celor din jur.
Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la S.N.U.A.U. 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS