-1.7 C
Craiova
vineri, 2 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăSportAlexandru Buligan este in vizorul teroristilor spanioli

Alexandru Buligan este in vizorul teroristilor spanioli

Fostul handbalist roman Alexandru Buligan si familia acestuia au fost inclusi pe o lista neagra a organizatiei separatiste basce ETA, alaturi de alte personalitati din domeniul public sau economic din Spania.

Politia spaniola a gasit lista respectiva la domiciliul unuia dintre membrii organizatiei teroriste ETA, care planuia un atac cu bomba in trenul Intercity Irun – Madrid, in noaptea de Craciun a anului trecut. Lista respectiva a fost intocmita in urma cu patru ani, cind Buligan era unul dintre jucatorii emblematici ai formatiei spaniole Portland San Antonio. In prezent, fostul portar al nationalei Romaniei este antrenorul secund al echipei spaniole.

„Nu stiu de ce am ajuns pe aceasta lista“

Alexandru Buligan a fost surprins de faptul ca se afla in vizorul ETA, mai ales ca nu este un om foarte bogat si nici nu este implicat in politica. „Toate astea nu au nici un sens. Nu stiu cum am ajuns pe aceasta lista si nici de ce. Intotdeauna te gindesti ca tie nu ti se poate intimpla asa ceva… Sint suparat, deoarece familia mea este foarte afectata. Nu am aderat la nici un partid si nici nu mi-am facut publice optiunile politice. Ma simt foarte bine in Pamplona si am simtit ca sint iubit. Acum vreau sa uit totul“, a spus Alexandru Buligan.

Fostul handbalist roman a adaugat ca ar putea fi vorba

despre o confuzie, deoarece in posesia teroristului a fost gasita o taietura dintr-un ziar care continea, pe o parte, un interviu cu el si, pe verso, un material despre un politician spaniol.

Mesaje de sprijin de la oamenii din sport

Presedintele clubului San Antonio, Jose Ignacio San Miguel, a spus ca este condamnabil faptul ca un sportiv se afla pe lista neagra a gruparii ETA. „Nu ne-a venit sa credem cind am aflat ca Buligan se afla pe aceasta lista. Nu stim care au fost motivele, pentru ca romanul nu este milionar. Poate ca l-au inclus pe lista respectiva pentru ca era cunoscut. Cred ca Buligan si familia sa trec prin momente foarte grele. Am primit multe mesaje de sprijin, ceea ce este important pentru noi“, a spus presedintele clubului de handbal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS