Energia Rovinari – SCM-U Craiova 71-82
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Darby (22 de puncte), Lăpuşte (12), Steffel (17), Giles (5), S. Nikolic (8). Au mai jucat: Atanackovic (4), Gliga (3), Vujacic şi Alionescu. Antrenor: Slobodan Nikolic.
SCM-U Craiova: Habus, Drăguşin (18 puncte), Seals (14), Bureau (13), Dzambic (32). Au mai intrat: Orbeanu şi Djurasovic (5). Antrenor: Andelko Mandic.
Au arbitrat: Doru Vinaşi, Mircea Şerban, Nicoale Dragoş.
Baschetbaliştii de la SCM-U Craiova au câştigat derbiul Olteniei cu Energia Rovinari, scor 82-71, obţinând primul succes pe terenul formaţiei gorjene în istoria confruntărilor din prima divizie. Craiovenii sunt pe locul trei în clasament, la două puncte în spatele liderului.
Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova continuă parcursul bun în Liga Naţională. Formaţia pregătită de
Andelko Mandic a obţinut miercuri seară, la Târgu Jiu, prima victorie pe terenul Energiei Rovinari, cealaltă echipă olteană din prima ligă.
Craiovenii s-au impus cu 82-71, după ce la pauză gorjenii aveau două puncte avans (37-35). Înainte de meci, ambele echipe aveau acelaşi număr de puncte.
De la SCM-U, Rade Dzambic a prins din nou o zi bună, după evoluţia remarcabilă din partida precedentă, cu Timişoara. „Turbo“ Rade a marcat la Târgu Jiu 32 de puncte, la care se adaugă şapte pase decisive şi trei recuperări.
Nikolic: Am fost speriaţi şi timoraţi
Antrenorul Energiei, Slobodan Nikolic, a declarat la finalul partidei că înfrângerea ar putea aduce o schimbare de atitudine, în bine, pentru elevii săi în perspectiva partidei următoare, cu „U“ Mobitelco Cluj, programată luni, la Târgu Jiu, de la ora 19.00.
„Poate este mai bine că nu am câştigat în această seară, pentru a nu avea mari iluzii. Ne-am făcut iluzii că putem ajunge undeva mai sus, pe locurile patru-cinci, dar toată lumea a văzut că nu se poate, nu avem jucători pentru aşa ceva. Nu este normal să jucăm foarte bine în primul sfert, să facem greşeli nepermise în sfertul doi, sfert după care ar fi trebuit să conducem cu 15 puncte. Ei au avut în această seară un jucător, Dzambic, în mare formă. Noi l-am avut pe Louis Darby şi uneori pe David Steffel, dar prea puţin pentru a învinge o echipă bună a Craiovei în acest meci. Urmează o partidă foarte importantă, tot pe teren propriu, luni, cu Mobitelco Cluj. Un meci pe care trebuie să îl pregătim şi să schimbăm ceva, eventual jucătorii, pentru că nu este normal ca ei să nu aibă încredere în forţele proprii după o victorie aşa importantă cum a fost cea de la CSM Bucureşti. În acest meci cu Craiova am revăzut parcă acea faţă a Energiei din meciul cu Gaz Metan Mediaş, un pic speriată şi timorată“, a spus Nikolic, conform site-ului oficial al clubului Energia.
Mandic, aprecieri pentru Dzambic
şi Drăguşin
Andelko Mandic, tehnicianul craiovenilor, a precizat că pentru el fiecare meci reprezintă un derbi, nu doar confruntarea cu Energia şi consideră că uneori terenul propriu pune presiune mai mare pe jucători: „A fost un meci între două echipe cu aceeaşi linie de clasament. Cred că noi am fost ceva mai calmi şi cred că acolo s-a făcut diferenţa. Terenul propriu poate fi uneori şi un dezavantaj. Este presiune şi tensiune la fiecare meci, iar eu le cer jucătorilor mei să joace până la ultima picătură de energie. Pot spune că Dzambic şi Drăguşin au fost cei mai buni oameni ai noştri pe plan ofensiv, dar victoria a fost a întregii echipe. Mă bucur că am câştigat pentru prima dată la Târgu Jiu, deşi la început de campionat experţii din lumea baschetului nu ne dădeau prea multe şanse. Respect acest statut de derbi al Olteniei, dar pentru mine fiecare meci este un derbi“.
Craiova a urcat pe locul trei în Liga Naţională după succesul de la Târgu Jiu, acumulând 17 puncte, la fel ca echipa de pe locul secund, CSM Bucureşti şi cu două puncte mai puţin decât liderul CSM Oradea. Energia are 18 puncte şi se află pe locul şase, fiind depăşită la coşaveraj de formaţiile de pe locurile patru şi cinci.
SCM-U va înfrunta duminică în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“ (ora 20.00) campioana CSU Asesoft Ploieşti.