Cinema Ostroveni din Râmnicu Vâlcea difuzează începând de vineri, 7 decembrie, ultimul film al lui Cristian Mungiu, „După dealuri”. Spectatorii vâlceni sunt aşteptaţi să vizioneze o capodoperă cinematografică până duminică, 9 decembrie, de la orele 17.00 şi 20.00.
Pentru acest film, Cristian Mungiu a primit premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes 2012, în timp ce Cristina Flutur şi Cosmina Stratan au primit premiul pentru interpretare. De asemenea, lungmetrajul „După dealuri” a câştigat marele premiu al secţiunii Filmmakers of Tomorrow – FEDEORA la Festivalul Internaţional de la Haifa, trofeu acordat de un juriu desemnat de Federaţia Criticilor de Film din Europa şi Zona Mediteraneană. Si titlul de cel mai bun film la Festivalul de la Vukovar (Croaţia) şi Herceg Novi (Muntenegru).
„După dealuri”, scris şi regizat de Cristian Mungiu, este inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran, care au ca punct de plecare fapte reale petrecute în această zonă.
Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.
„După dealuri” la Râmnicu Vâlcea
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

