Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) „Drobeta”au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru lichidarea a două incendii, pentru acordarea primului-ajutor calificat şi transportarea la Unităţile de Primiri Urgenţe (UPU) a unui număr de 7 persoane cu afecţiuni medicale.
Incendiile au izbucnit în comuna Vânători (Mehedinţi), la două clăi de furaje (paie), cu pericol de propagare la două case de locuit din vecinătate şi pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin, unde au luat foc zece anvelope auto uzate. Incendiile nu s-au soldat cu victime.
Pompierii mehedinţeni avertizează cetăţenii asupra faptului că, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu focul şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, precum şi amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

