Grădiniţa „Traian Demetrescu” din Craiova a fost sfinţită astăzi şi a primit ca ocrotitor pe Sfântul Stelian. Slujba de sfinţire a fost săvârşită de părinţii slujitori de la Biserica „Sfântul Nicolae” – Brânduşa, alături de părintele protopop Florin Bonea, de la Protoieria Craiova Sud. „Parohia Brânduşa desfăşoară două parteneriate cu Grădiniţa «Sfântul Stelian», care s-au concretizat în numeroase activităţi deosebit de frumoase. Astfel, în fiecare an, copiii de la Grădiniţa «Sfântul Stelian» realizează expoziţii cu felicitări şi cu mărţişoare la biserica noastră, participă şi felicită cuplurile de la Duminica Familiilor, sunt prezenţi la hramurile acestui sfânt locaş şi de asemenea sunt însoţiţi la biserică de doamnele educatoare pentru a primi Sfânta Împărtăşanie în perioada posturilor şi la slujbele de hram. Considerăm că este o mare realizare pentru doamnele educatoare, pentru aceşti copilaşi ca să fie puşi sub purtarea de grijă a Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, şi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îi binecuvinteze şi să îi ocrotească şi de acum înainte”, a precizat părintele Gabriel Sorescu, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” – Brânduşa.
Craiova: Grădiniţa „Traian Demetrescu” a fost sfinţită şi a primit ca ocrotitor pe „Sfântul Stelian”
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

