-4.9 C
Craiova
joi, 1 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăSportCraiovenii se pregatesc pentru play-out

Craiovenii se pregatesc pentru play-out

Cel de-al patrulea turneu al Ligii Nationale de handbal masculin, care a avut loc la sfirsitul saptaminii trecute, la Sighisoara, a desemnat echipele care se vor lupta pentru titlu (play-off) si cele care vor merge la turneul pentru mentinerea in prima divizie.

Din pacate, Universitatea Petrolul Craiova face parte din cea de-a doua categorie, elevii lui Sebastian Dobeanu urmind sa-si joace salvarea de la retrogradare incepind de simbata, cel mai probabil la Iasi.

La turneul de la Sighisoara, care a stabilit si cistigatoarea Cupei Romaniei, Fibrexnylon Savinesti, echipa care a incheiat la egalitate, 30-30, meciul decisiv cu Dinamo, pastrindu-si astfel cele doua puncte avans din fruntea clasamentului, craiovenii au pierdut toate cele trei intilniri: 21-40 cu Uztel Ploiesti, 28-41 cu HCM Constanta si 21-44 cu Steaua.

„Au fost jocuri foarte puternice, cu echipe fruntase in clasament si lipsa de experienta si de concentrare in faza de finalizare si-a spus cuvintul. Asta este valoarea noastra. Putinele jocuri de verificare, lipsa unei pregatiri centralizate, toate acestea fac sa nu ne putem compara cu echipele din prima jumatate a ierarhiei. Vom lupta acum in grupa 9-14, pentru evitarea retrogradarii. Si aici va fi greu, dar vom incerca sa iesim cu bine“, a spus tehnicianul formatiei oltene, Sebastian Dobeanu.

Universitatea va avea ca adversari in play-out pe Poli Iasi, Universitatea Timisoara, Universitatea Pitesti, Bucovina Suceava si Safilar Arad, primele doua clasate urmind sa ramina in Liga, urmatoarele doua vor merge la baraj, iar ultimele doua echipe vor retrograda direct.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS