Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat percheziţii la o societate din municipiul Craiova, care comercializa parfumuri fără drept, sub denumirile unor mărci protejate, conform unui comunicat al Poliţiei Române.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Dâmboviţa, în colaborare cu poliţişti din cadrul I.P.J Dolj, au efectuat ieri două percheziţii în municipiul Craiova, la sediul unei societăţi comerciale şi la domiciliul administratorului acesteia, pentru probarea activităţii sale infracţionale.
Astfel, au fost găsite 1.400 de litri apă de parfum, în valoare de 400.000 de lei, ambalată în 6.000 de recipiente, ce erau deţinute în vederea comercializării, cu încălcarea drepturilor titularilor mărcilor.
Din verificările efectuate s-a stabilit că acestea urmau să fie comercializate prin intermediul unui magazin online, către 1.000 de clienţi din întreaga ţară.
Faţă de suspect poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Craiova: Percheziţii la un comerciant de parfumuri
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei