Știri de ultima orăBani & AfaceriZeci de familii vor să se îmbogăţească de pe urma CEO

Zeci de familii vor să se îmbogăţească de pe urma CEO

Motivate de succesul pe care l-au avut în ultimul deceniu strămutaţii de lux, zeci de familii din judeţul Gorj aflate în situaţia de a le fi strămutate gospodăriile vor să beneficieze de despăgubiri pe măsură. Oamenii nu vor să îşi mai cedeze atât de uşor terenurile pe care le deţin pentru ca acestea să fie exploatate de carierele miniere ale Complexului Energetic Oltenia (CEO). Faptul că sunt proprietari îi situează în poziţii privilegiate pe localnicii din satele învecinate cu fronturile de lucru ale CEO şi cu excavatoarele din minerit. Oamenii ridică pretenţii pe măsura bugetului de investiţii al celui mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din întreaga ţară. Fie că este vorba de compensaţii băneşti, fie de reconstrucţia caselor sau obţinerea unor locuri de muncă, familiile cu gospodării aflate în pragul strămutării ţin la preţ, lucru ce îngreunează în anumite situaţii negocierile.
Reprezentanţii CEO susţin că strămutaţii de lux, prezentaţi amplu de presă în ultimul deceniu, reprezintă un exemplu des invocat de proprietarii de pământuri, când se aşază la masa negocierilor. Interesant este că cetăţenii nu mai sunt dispuşi să îşi vândă gospodăriile aproape pe nimic, în momentul în care apare un cumpărător interesat să îi fie reconstruită o casă sau o vilă, în altă parte. Potrivit conducerii CEO, zeci de dosare sunt în prezent în aşteptare, pentru ca familiile care solicită despăgubiri să intre la negocieri, să primească de la CEO ceva, în schimbul terenului cedat.
„Avem aproximativ 30 de dosare în lucru în momentul acesta la nivelul CEO. Sunt negocieri dificile. Fiecare vine cu propria viziune şi cu pretenţiile sale. Toţi au în vedere şi locul de muncă în schimbul terenului. Noi încercăm să avem un cadru unitar de compensare a terenului primit pentru exploatare. Sunt nişte prevederi clare, care sunt în avantajul celor expropriaţi. Pe lângă despăgubiri, mai este şi varianta avantajoasă de a fi angajaţi în cadrul CEO sau de a le fi angajaţi membri ai familiei. Unii au venit şi au cerut să le fie angajate şi câte patru rude în schimbul cedării terenului. Nu putem să deschidem acum larg porţile, ci trebuie să negociem în cadrul unor limite care sunt clare în prezent“, a declarat Ion Răuţ, directorul de Resurse Umane în cadrul CEO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS