B. Valentin, de 25 de ani, din Slatina, în timp ce conducea, ieri după-amiază, un autoturism, pe strada Primăverii, din municipiu, din direcţia B-dul A.I. Cuza către Spitalul Judeţean Slatina, la intersecţia semaforizată cu strada Crişan, a pătruns pe culoarea roşie a semaforului electric şi nu a acordat prioritate de trecere minorului A.I., de 11 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, pe culoarea verde a semaforului, accidentându-l.
În urma accidentului, victima a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi i-au fost recoltate şi probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii i-au întocmit şoferului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

