Cu prilejul sărbătoririi hramului Bisericii „Postelnicu Fir” din Craiova, care va avea loc luni, va fi adusă duminică de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti o parte din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, respectiv mâna dreaptă. Slujbele religioase vor începe duminică, 11 noiembrie, la ora 16.00, cu slujba Privegherii, săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. După slujba religioasă, va avea loc o procesiune în jurul bisericii cu moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfântului Ioan cel Milostiv (mâna dreaptă care se află la Biserica „Postelnicu Fir”). În ziua praznicului, Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. „În ziua hramului va fi săvârşită sfinţirea apei mici, Acatistul Sfântului Ioan cel Milostiv, Ceasurile 1, 3, 6 şi 9, Sfânta Liturghie cu parastas pentru ctitori şi Taina Sfântului Maslu”, a precizat părintele Mihai Dincă, de la Biserica „Postelnicu Fir” din Craiova. Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae vor rămâne în Craiova până luni seara, când se vor întoarce la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti.

