Autorităţile din Târgu Jiu au dezvelit ieri un bust al interpretei de muzică populară Maria Lătăreţu, supranumită „Privighetoarea Gorjului“. Monumentul se află amplasat în incinta Teatrului de Vară, din cadrul Şcolii Populare de Artă. Decizia de a realiza un bust al Mariei Lătăreţu a aparţinut conducerii Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu, care a propus Primăriei Târgu Jiu achiziţionarea drepturilor de autor pentru bustul din bronz realizat de sculptorul gorjean Paul Popescu. La festivitatea de dezvelire a bustului Mariei Lătăreţu au participat oficialităţi locale, în frunte cu viceprimarul Iulia Vână şi cu directorul Şcolii Populare de Artă. La eveniment au fost, de asemenea, prezenţi numeroşi interpreţi de muzică populară, participanţi la Festivalului cântecului naţional românesc „Maria Lătăreţu“, care a început ieri, la Târgu Jiu, cu un spectacol prezentat de Ansamblul „Maria Lătăreţu“ şi se va încheia vineri cu un recital susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“. În cadrul Festivalului se vor întrece peste o sută de solişti vocali şi instrumentali şi vor susţine recitaluri, între alţii: Maria Ciobanu şi Dumitru Fărcaş. Tot vineri, va fi organizată o deplasare la Casa-Muzeu „Maria Lătăreţu“ din Bălceşti – comuna Bengeşti-Ciocadia. Între participanţi se vor afla: membrii juriului, concurenţi din cadrul Festivalului şi alţi invitaţi.
Bust pentru „Privighetoarea Gorjului“, Maria Lătăreţu
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei