13.4 C
Craiova
duminică, 9 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Sănătăţii intenţionează să introducă la compensare 84 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii intenţionează să introducă la compensare 84 de medicamente noi

Ministerul Sănătăţii a început evaluarea a 150 de molecule de medicamente inovative neieşite de sub patent, pentru introducerea lor pe lista de compensate, 84 dintre acestea fiind produse noi, iar restul – deja existente, dar care ar putea fi utilizate pentru un spectru de boli mai larg, informează mediafax.ro.

Anunţul a fost făcut azi de către secretarul de stat Alexandru Rafila, la întâlnirea pe care a avut-o la sediul Ministerului Sănătăţii (MS) cu reprezentanţi ai producătorilor de medicamente.
„Dorim introducerea pe lista de compensate a unor medicamente noi, inovative, printr-o procedură rapidă, întrucât în ultimii cinci ani nu a intrat pe listă nicun produs nou. În acest moment, evaluăm aceste medicamente şi posibilitatea ca acestea să intre pe lista de compensate la o anumită valoare.
Principiul de la care pleacă această evaluare a medicamentelor este cel prin care ele sunt introduse pe listele de medicamente compensate şi gratuite în măsura în care se demonstrează că au o eficacitate mai mare decât actualele produse şi că sunt cel puţin la fel de sigure ca produsele care sunt administrate. Ce ne dorim noi este să dăm acces unui număr cât mai mare de pacienţi la aceste medicamente”, a declarat secretarul de stat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS