Compania Ford a anunţat astăzi elaborarea unei propuneri de restructurare a operaţiunilor de producţie din Europa, în cadrul unui plan complex al companiei de a reacţiona la modificările structurale ale pieţei şi de a-şi asigura o creştere profitabilă în regiune. În comunicatul emis, compania şi-a anunţat intenţia de a încheia procesul de producţie la unitatea din Genk, Belgia, până la sfârşitul anului 2014. Printre prevederile planului propus se numără iniţierea unui proces de consultare cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa intenţiei companiei de a închide uzina din Genk şi de a înceta producţia, reducând astfel numărul angajaţilor cu aproximativ 4.300. Dacă planul propus se confirmă, producţia modelelor Mondeo, S-Max şi Galaxy ar putea fi relocată la unitatea de asamblare Ford in Valencia, Spania. În plus, potrivit planului, în 2014 producţia modelelor C-Max şi Grand C-Max compact ar putea fi mutată de a Valencia la uzina din Saarlouis, Germania.
Potrivit comunicatului Ford, planul ar ajuta la rezolvarea situaţiei de supra-capacitate a unităţii de producţie din Genk, situaţie apărută ca urmare a unei scăderi de peste 20% înregistrată în ceea ce priveşte cererea de autovehicule pe piaţa europeană din 2007 până în prezent.

