Știri de ultima orăActualitateDolj: Activităţi educative pe tema delincvenţei juvenile, la şcoala din Ocolna

Dolj: Activităţi educative pe tema delincvenţei juvenile, la şcoala din Ocolna

Lucrători ai Compartimentului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, împreună cu poliţişti de la Serviciul de Ordine Publică şi preşedintele filialei Dolj a Centrului Creştin al Romilor, Zaharia Ione, au vizitat astăzi Şcoala Gimnazială din comuna Amărăştii de Jos, satul Ocolna, unde au desfăşurat activităţi educative pentru prevenirea delincvenţei juvenile. La întâlnire au fost prezenţi 90 de elevi şi şase cadre didactice, ocazie cu care a fost prezentat filmul de scurt metraj „Unde-i lege, nu-i tocmeală!”. Filmul scoate în evidenţă cele două ipostaze în care se pot găsi minorii, cea de victimă şi cea de participant la săvârşirea de fapte antisociale şi explică anumite infracţiuni prevăzute de Codul penal, cum ar fi furtul, tâlhăria, violul, omorul, dar şi consecinţele consumului de etnobotanice. Poliţiştii au discutat cu elevii aceste probleme şi le-au răspuns la întrebări, pentru a-i educa pe aceştia să se ferească să ajungă în astfel de situaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS