Institutul Diplomatic Român în colaborare cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu organizează în luna noiembrie cursul „Securitate, diplomaţie şi politică externă”. Activităţile se vor desfăşura pe parcursul a două săptămâni, zilnic, între orele 16.00-20.00, în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu. La absolvirea cursului se vor elibera certificate de către Institutul Diplomatic Român.
Taxa de şcolarizare este de 300 EUR, organizarea cursului fiind condiţionată de înscrierea a cel puţin 50 de cursanţi. Înscrierea se face la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Calea Eroilor numărul 30.