12.3 C
Craiova
joi, 23 octombrie, 2025
Știri de ultima orăSportSeverinul şi Pandurii, puse la grea încercare

Severinul şi Pandurii, puse la grea încercare

Cele două formaţii oltene din Liga I vor avea parte de meciuri „încinse“ în acest sfârşit
de săptămână, însă optimismul primează în ambele tabere

Etapa a 11-a din Liga I se anunţă extrem de dificilă pentru formaţiile din Oltenia, CS Turnu Severin urmând să întâlnească sâmbătă, de la ora 19.00 (Digi Sport 1), pe teren propriu, pe Rapid, în timp ce Pandurii Târgu Jiu îşi va măsura forţele cu Gloria, la Bistriţa, duminică, de la 18.00 (Digi Sport 1).
Pentru severineni, lucrurile sunt foarte complicate, situaţia din clasament nepermiţându-le un nou insucces în faţa propriilor spectatori, care nu au aflat până acum cum „arată“ victoria. „Avem nevoie de puncte pentru că am ajuns pe ultimul loc. Suntem într-o situaţie urâtă. Trebuie să scoatem maximum din această întâlnire, deci ţintim victoria. Va fi foarte greu pentru că Rapidul are un lot excelent, chiar dacă nu e în fruntea clasamentului momentan“, a declarat, pentru GSP, portarul severinenilor, Andrei Marinescu, jucător care a fost format chiar de rivala oltenilor. „Normal că e un meci special pentru mine, având în vedere că mi-am petrecut în vişiniu două treimi din cariera mea de fotbalist, dar nu am emoţii. Sunt jucător profesionist şi doresc binele actualei mele echipe. În fotbal, se întâmplă deseori să ajungi să joci şi împotriva clubului la care ai crescut. La meciul ăsta mă voi detaşa! Credeţi-mă că nici nu mă voi gândi că întâlnesc Rapidul. Voi lăsa deoparte sentimentele mele pentru culorile alb-vişinii“, a explicat Andrei Marinescu.

Gorjenii
vor reabilitarea

Spre deosebire se CS Turnu Severin, Pandurii Târgu Jiu stă foarte bine în clasament, dar vine după un eşec „usturător“ cu Dinamo şi caută reabilitarea în faţa suporterilor în meciul cu Gloria Bistriţa. Gorjenii ştiu că ardelenii lui Nae Manea sunt greu de învins pe teren propriu, dar promit că vor face tot ce le stă în putere să nu se întoarcă din fieful lui Jean Pădureanu cu mâna goală.
„Îmi este puţin teamă de acest meci. Am motivele mele. Totuşi, sunt încrezător într-un rezultat pozitiv. Gloria este în foame de puncte. Au doar o victorie şi trei rezultate de egalitate, aşa că şi ei vor victoria. Poate că e o ultimă şansă să revină în cursa pentru evitarea retrogradării. Au avut fluctuaţii de formă. După clasament, noi suntem favoriţi. Trebuie să reuşim prin joc să facem o figură frumoasă. Nu ne sperie vreo echipă, însă tot ceea ce trebuie e să ne concentrăm bine şi să jucăm la capacitate maximă. Noi mergem să câştigăm, însă trebuie să obţinem ceva şi poate şi un egal ar fi bun. Dacă ar fi să obţinem trei puncte ar fi foarte importante. Noi tratăm meciul serios. Cel mai important e să ne facem jocul nostru“, a declarat „secundul“ Marian Dinu, în cadrul unei conferinţe de presă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS