11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul cere acordul FMI să vândă Oltchim prin negociere cu un investitor, nu la licitaţie deschisă

Guvernul cere acordul FMI să vândă Oltchim prin negociere cu un investitor, nu la licitaţie deschisă

Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim (OLT) să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine, a anunţat, aseară, premierul Victor Ponta.

Potrivit Mediafax, el a precizat, la postul B1 TV , că investitorul strategic va trebui să îşi asume datoriile combinatului, păstrarea locurilor de muncă, realizarea investiţiilor şi derularea negocierilor pentru Arpechim. El a admis că problema datoriilor Oltchim către AVAS va trebui rezolvată înainte de a iniţia noul proces de privatizare.
Premierul a susţinut că şi-ar dori la Oltchim şi un investitor american, englez sau francez, dar a precizat că investitorii din aceste ţări dispun deja de propriile combinate şi că doar grupul rus TISE s-a arătat interesat în mod concret.
În privinţa noii conduceri a Oltchim, şeful Guvernului a arătat că aşteaptă ca aceasta să rezilieze toate contractele cu firmele „căpuşe”, să repornească secţiile care pot asigura o producţie „realistă”, nu pe stoc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS