27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Acţiuni de prevenire ale poliţiştilor cu ocazia “Zilei europene a siguranţei rutiere”

Craiova: Acţiuni de prevenire ale poliţiştilor cu ocazia “Zilei europene a siguranţei rutiere”

“Ziua europeană a siguranţei rutiere” este sărbătorită astăzi. Având în vedere obiectivul stabilit de Comisia Europeană, asumat şi de România, privind reducerea mortalităţii în accidente de circulaţie, în perioada 2011-2020, cu 50%, la nivelul poliţiei rutiere naţionale a fost instituit un proiect destinat creşterii siguranţei rutiere, în special în mediul urban.

Poliţişti din cadrul formaţiunilor de poliţie rutieră ale IPJ Dolj, în colaborare cu Compartimentul de Comunicare şi Relaţii Publice Compartimentul de Prevenire şi studenţi de la Academia de Poliţie, aflaţi în stagiul de practică, au derulat o activitate de popularizare a conduitei preventive la volan.
Echipaje ale poliţiei rutiere au oprit autovehicule în trafic, pe Calea Bucureşti, Calea Severinului, bulevardul Dacia şi strada Caracal, conducătorii auto fiind avertizaţi şi sfătuiţi să adopte un comportament defensiv în trafic şi să pună în practică sintagma „până la limita evitării oricărui pericol”.
Având în vedere apropierea zilei referendumului, conducătorii auto au fost, de asemenea, sfătuiţi să respecte prevederile legale în domeniu şi li s-a adus la cunoştinţă că votul multiplu este infracţiune şi se poate pedepsi cu închisoare între 6 luni şi 5 ani, activitate ce se circumscrie campaniei de infromare şi conştientizare a opiniei publice „Votează legal– Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS