19.5 C
Craiova
marți, 19 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateMinistrul de interne, în vizită de lucru în Portugalia şi Franţa

Ministrul de interne, în vizită de lucru în Portugalia şi Franţa

Ministrul Administraţiei şi Internelor Ioan Rus, însoţit de şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, efectuează în aceste zile o vizită de lucru în Portugalia şi Franţa, se arată într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). La Lisabona, ministrul Ioan Rus se va întâlni cu omologul său portughez, Miguel Macedo, prilej cu care delegaţia română va solicita Portugaliei acordarea, în continuare, de sprijin în procesul de aderare la Spaţiul Schengen. Cu prilejul acestei vizite, va avea loc şi acreditarea primului ataşat român de afaceri interne în Portugalia.

În Franţa, delegaţia română va avea o întrevedere cu ministrul de interne francez, Manuel Valls, în cadrul căreia vor fi abordate aspecte legate de sprijinul acordat de Franţa pentru aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen. În acest context va fi evocată şi atenţia aparte pe care autorităţile române o acordă relaţiei bilaterale cu Franţa, precum şi activităţile derulate şi perspectivele cooperării operative prin intermediul poliţiştilor români detaşaţi în Franţa. Cu ocazia vizitei de lucru în capitala Franţei, ministrul Ioan Rus va avea şi întâlniri cu reprezentanţi ai parlamentului francez, cu prefectul Poliţiei Parisului, Bernard Boucault, precum şi cu poliţiştii români detaşaţi în Franţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS