31.7 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateIGPR: 98 de persoane semnalate în SIS au fost găsite în ultima săptămână

IGPR: 98 de persoane semnalate în SIS au fost găsite în ultima săptămână

Aproape 100 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS), printre care 27 cu mandat european de arestare, au fost găsite în ultima săptămână de poliţiştii români şi partenerii străini, în urma cooperării prin Biroul SIRENE din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), informează Mediafax.ro. În perioada 7-13 iulie au fost identificate astfel 98 de persoane şi 29 de bunuri, au precizat reprezentanţii IGPR. Pe teritoriul României au fost găsite 67 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS, poliţiştii au pus în aplicare nouă mandate europene de arestare şi au identificat patru persoane semnalate ca fiind dispărute. De asemenea, au fost depistate 29 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară. În acelaşi interval, tot pe teritoriul României, au fost identificate 19 autoturisme căutate în vederea indisponibilizării de către partenerii din Spaţiul Schengen.

De asemenea, potrivit IGPR, autorităţile străine au identificat pe teritoriul lor 18 persoane urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare şi trei persoane dispărute din România, precum şi nouă autovehicule semnalate de România în vederea indisponibilizării.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS