Rapoartele Comisiei Europene (CE) pentru România şi Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare vor fi publicate la 18 iulie, a anunţat astăzi Guvernul bulgar într-un comunicat emis după întâlnirea dintre preşedintele CE Jose Manuel Barroso şi premierul Boiko Borisov, informează Mediafax.
Barroso a promis, în cadrul întâlnirii de ieri, că raportul va fi onest şi obiectiv, afirmând că fiecare dintre cele două ţări va fi tratată în conformitate cu propriile progrese, relatează agenţia bulgară Novinite.
Termenul de publicare a rapoartelor era jumătatea lui iulie, dar acesta a fost prelungit cu câteva zile.
Ieri, un diplomat a declarat că UE intenţionează să monitorizeze separat România şi Bulgaria, invocând ca motiv situaţia politică din România.