Petre Duţă, de 65 de ani, a fost transportat în stare gravă la spital, noaptea trecută, după ce a fost găsit împuşcat în umăr şi în hemitorace pe un câmp din localitatea vâlceană Suteşti, informează rtv.net.
Autorităţile au fost anunţate, prin apelul unic 112, că un bărbat se află împuşcat pe un câmp ce aparţine de comuna Suteşti. Medicii de pe ambulanţă sosiţi la faţa locului l-au găsit pe bărbat într-o baltă de sânge şi cu răni de alice la nivelul umărului şi hemitoracelui. Acesta a fost transportat de urgenţă la Spitalul din Drăgăşani, iar mai apoi la Spitalul de Urgenţă din Craiova.
În acest moment, starea bărbatului este stabilă, dar bărbatul va mai rămâne câteva zile în spital.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla cine l-a împuşcat pe bărbat, însă este posibil ca acesta să fi fost rănit accidental.