36.8 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePeste 6.600 de persoane au solicitat ambulanța în ultimele 24 de ore

Peste 6.600 de persoane au solicitat ambulanța în ultimele 24 de ore

Serviciile de ambulanță au înregistrat în ultimele 24 de ore 6.681 de solicitări, 158 de persoane necesitând îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, după ce au suferit lipotimii și deshidratări, conform datelor cetralizate de către Ministerul Sănătăţii.
Conform raportărilor, nu au fost înregistrate decese datorate caniculei, mai spun cei de la Ministerul Sănătății.
În această perioadă, numărul de ambulanţe mobilizate pentru intervenţiile în judeţe a fost de 1.192. La nivel naţional, au fost organizate 952 puncte de prim ajutor.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.
În perioadele de caniculă este recomandat consumul zinic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS