Cristi Chivu a afirmat că este tentat să revină sub tricolor, dar vrea să mai poarte o discuţie cu selecţionerul Victor Piţurcă în acest sens
Fundaşul formaţiei Inter Milano, Cristi Chivu, a afirmat că îi este dor de atmosfera de la lotul naţional şi nu exclude să revină sub tricolor. Revenirea sa la naţională nu va avea loc decât după o discuţie cu selecţionerul Victor Piţurcă, fostul căpitan al tricolorilor lăsând să se înţeleagă faptul că trebuie stabiliţi termenii unei colaborări fructuoase. „Recunosc că mi-e dor de echipa naţională, de orgoliul şi mândria de a auzi imnul. E un sentiment peste orice Champions League! Nu s-au estompat frustrările, dar trăieşte în mine şi dorinţa de a retrăi experienţe unice în tricoul României. Astea sunt ca un drog!“, a spus Chivu, pentru Gazeta Sporturilor. „Sunt genul de om căruia îi place să muncească şi să-şi facă treaba cu decenţă, dar probabil că tăcerea mea a fost interpretată ca atitudinea unui fraier! Înainte de a pleca în Italia, o să am o întrevedere cu Piţurcă! M-a sunat şi a rămas că ne întâlnim să discutăm. Aş vrea să aflu ce-mi cere, să-i spun şi eu ofurile mele. Poate reuşeşte să-mi spele creierii, mai ştii? Adevărul e că, fizic, mental şi medical, aş putea face faţă şi la club, şi la lot. Concret însă, vom vedea ce va ieşi! Dar eu să vin pentru zece meciuri în campania asta şi să iau locul unor tineri precum Chiricheş sau Bourceanu, mi se pare absurd. Mi-a plăcut cum a jucat echipa cu Grecia, o repriză cu Uruguay, cu Elveţia în anumite momente, dar ne trebuie o identitate. Sincer, răspunsul meu e şi acum «NU!». E un «NU» cu puncte, puncte! Niciodată nu spun niciodată!“, a completat el.
A dat cărţile pe faţă
Cristi Chivu a acceptat să prezinte pe larg şi motivele care l-au determinat să se retragă din echipa naţională, arătându-l cu degetul pe Ionuț Lupescu. „Am dat, la un moment dat, nişte declaraţii, iar unii preşedinţi de club mi-au sărit în cap, deşi spusesem doar adevărul. Am tăcut! Am explicat în ultima vreme că nu avem valoare pentru a discuta de finale sau semifinale de Europene sau Mondiale. Nu suntem la nivelul Franţei, Germaniei, Spaniei. Pe noi ne bat Lituania, Macedonia şi Austria, nu putem trece de Albania, asta e realitatea! Dar când nu învingem marile forţe ale continentului, suntem făcuţi cârnaţi. OK, dar se umple paharul şi, dacă mai vine şi cineva din interior care-ţi dă una în cap, s-a terminat! Cazul Rădoi e fantastic. Fiind în aceeaşi barcă, nu poţi să vâsleşti în altă direcţie decât o fac ceilalţi. Dacă unul singur din grup trage în altă parte, se destramă orice elan! Sunt uneori lucruri pe care nu le poţi spune din interior, oricât de mare ar fi dezamăgirea faţă de un jucător sau un meci. N-ai cum, fiindcă X o să vină supărat sau nervos data viitoare la convocare, dacă mai vine, şi se va pune problema: de ce pornim într-o direcţie, iar alţii pun contre? Şi eu, dacă apucam să-l critic pe Rădoi, reveneam să-mi cer public scuze“, a afirmat Chivu.
De asemenea, internaţionalul român s-a arătat deranjat de faptul că a fost acuzat că pune banii pe primul loc în locul naţionalei. „Accept când se spune că sunt slab, că am jucat prost. Dar când se trece peste ultima barieră a respectului şi sunt călcat pe coadă, n-am cum să nu reacţionez la o răutate extremă. Eu m-am accidentat de două ori la antrenament la echipa naţională, fac şapte mii de rupturi la lot, duc în spate o campanie şi un turneu final de Euro cu umărul în piuneze, leziune căpătată tot la reprezentativă. Şi Chivu tot nu merită încredere?“, a conchis fotbalistul lui Inter.