Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova organizează în zilele de 5 şi 6 iulie 2012 o serie de manifestări dedicate aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea unităţii.
Activităţile vor debuta în ziua de 5 iulie, începând cu ora 10.00, la sediul P.M.T. Craiova prin organizarea unei întâlniri între elevi ai Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti şi domnul general de divizie (rez) Nicolescu I. Constantin, veteran de război şi Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa I.
Întâlnirea va constitui o adevărată lecţie de istorie vie pentru tânăra generaţie de agenţi şi ofiţeri din sistemul administraţiei penitenciare din România.
Vineri, 6 iulie 2012, începând cu ora 11.00, la Cercul Militar Craiova se va organiza simpozionul cu tema „Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova – 20 de ani de existenţă”.
Cu acest prilej, vor fi invitaţi să participe foştii comandanţi şi directori ai instituţiei, foşti lucrători ai penitenciarului, acum pensionaţi, reprezentanţi ai instituţiilor locale din Craiova, ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, directorii penitenciarelor din Regiunea Oltenia şi actuali lucrători ai unităţii.
Evenimentul va constitui un bun prilej de întâlnire între foştii şi actualii lucrători de penitenciar şi un moment de bilanţ a celor douăzeci de ani de evoluţie ai unităţii.
Aniversarea a 20 de ani de activitate a Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei