Alergind dintr-o parte in alta s-o ajute pe tanti Margareta cu treburile, Andreea si Adrian incearca sa nu se mai gindeasca la nimic. Si ce daca Mos Nicolae nu le-a adus ce si-au dorit si s-au rugat in fiecare seara, pe tacute, ingropindu-si gindurile in perna? Si ce daca nici Mos Craciun nu o sa le aduca bicicleta si hainele? Si ce daca nu mai au pe nimeni pe lumea asta – decit un tata care a murit acum un an si o mama pe care o vad prin sat doar la doua luni o data? Si ce daca au ramas in grija unchiului si a matusii, sa-i creasca din mila ca, de, unchiu’ e fratele lu’ tata si baiatul bunicilor, la care stau acum toti? Si ce daca ei sint premianti din clasa intii si invata bine si isi fac temele in fiecare zi? Ce, Mos Craciun tine minte, intre atitia copii, doi gemeni amariti din Bratovoiesti?
Invatatura – singura care le-a ramas pe lume
Il auzi pe cel mic, pe Nicusor, plingind. Andreea fugi repede in camera, sa-l ia in brate. Il legana de citeva ori, dar nu tacu. Se gindi ca ii e foame. Lua laptele de pe soba si ii dadu pruncului sa manince. N-avea rost s-o mai cheme pe tanti Margareta. Avea treaba si, oricum, copilu’ al mic era treaba ei, cind unchiu’ si tanti erau ocupati. In rest, nu prea o puneau la munca – intii scoala, dup-aia restul. Ca asa i-a spus toata lumea – si lu’ frate-sau la fel – „ramasarati vai de capu’ vostru. Macar sa invatati carte, sa va faceti si voi un rost, ca n-o sa ramineti toata viata pe capu’ lu’ Ion. Asta are si el copiii lui, familia lui, n-o sa va tie el in viata…“
Si aveau dreptate oamenii. Nu era destul ca-i tineau in casa lor? E adevarat ca ei dormeau in camera din spate, cu mamaie si tataie. Dar cine le dadea sa manince? Tanti Margareta. Cine le lua ghiozdane si ciocolata de ziua lor? Tanti Margareta. Cine le dadea hainele ei mai vechi sa le poarte? Tot tanti Margareta. De la mama lor nu aveau nimic. Nu le lua o bomboana, sa vina cu ea si sa le-o imparta la amindoi. Nimic, nimic, de cind i-a lasat in plata Domnului, la virsta de un an. A, ba acum vreo doi ani le-a dat o geaca. Una singura si pentru Andreea, si pentru Adrian. Si asta pentru ca s-a dus tanti Margareta la ea sa-i spuna ca nu mai au in ce sa se imbrace si ca ei nu ii ajung banii sa le ia la amindoi.
Asa ca gemenii au facut ce le-a spus lumea. Au inceput sa invete. Si au vazut ca nu era chiar asa grea cartea. Ba chiar era frumoasa daca ii descopereai toate dedesubturile. Colegi de clasa, se ajutau reciproc, faceau temele impreuna, se ascultau la lectii unul pe altul. Nu le placeau aceleasi materii – Adrian era mai bun la matematica, la stiinte si la sport, in timp ce ei ii placeau mai mult romana si istoria -, dar asta era un motiv in plus sa se ajute unul pe celalalt. Asa invatau mai bine amindoi, iar rezultatele se vedeau la sfirsitul anului cind, cu coronita pe cap, isi primeau diplomele de merit.
Alocatiile nu le ajung nici pentru medicamente
O carte sau doua erau cadoul de la tanti Margareta. Lor le ajungea. Stiau ca nu avea bani sa le cumpere mai mult. Si apoi cartile – tot din carti aflasera – erau cel mai pretios cadou din lume. E drept ca aveau nevoie de multe. Hainele de pe ei erau primite de pomana si la picior se nimereau cu tanti, care le mai dadea o pereche de ghete de-ale ei primavara sau toamna. Jucarii nu aveau, decit ce lua tanti pentru Madalina, fetita ei de sase ani. Cu ce sa le fi luat altele, ca alocatia gemenilor abia ii ajungea sa le cumpere o parte din medicamente. Macar daca ar fi putut sa le ia pe toate, sa nu se mai duca prin spitale cu ei, ca acolo trebuia sa dea si mai multi bani. Numai cu Adrian fusese internata anul trecut de trei ori. A fost racit la plamini. Iar fata avea si ea nevoie de calciu, magneziu, vitamine – suferea de rahitism si tanti Margareta nu avea intotdeauna lapte, brinza sau oua ca sa-i dea.
Dar Adrian si sora lui intelegeau toate aceste probleme. Stiau ca sint saraci, ca unchiu’ nu are serviciu, si nici matusa, ca abia le facuse primaria la toti un dosar social. Lor nu le raminea decit sa invete. Si sa creasca, sa ia viata in piept singuri. Sa munceasca, sa-si faca un rost. De cerut nu vor cere nimanui nimic – nici chiar mamei lor, care i-a uitat. Cerutul era cel mai rusinos, asa le spusese tatal lor inainte de a muri.
Poate numai lui Mos Craciun, se gindi Andreea deodata, ca el nu se supara. Si apoi, lui ii cer toti copiii cite ceva si el nu uita pe nimeni. Poate ca nici pe ei n-o sa-i uite. Poate ca o sa le puna in sac o bicicleta. Si niste haine. Daca nu anul asta, poate la anul. Sau la celalalt, cind o avea el bani mai multi…
