Direcţia Publică Locală de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu încearcă să convingă peste 2.000 de persoane să îşi facă acte de identitate pentru a putea vota la alegerile locale. Potrivit datelor existente la nivelul Direcţiei, în prezent, 2.276 de persoane din Târgu Jiu şi din alte 11 comune arondate Direcţiei Publice Locale de Evidenţă a Persoanelor au actele de identitate expirate. Conform legislaţiei în vigoare, pentru a putea vota, o persoană cu drept de vot are nevoie de unul din următoarele trei documente: buletinul de identitate vechi, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie. Laurenţiu Dan (foto), directorul Direcţiei Publice Locale de Evidenţă a Persoanelor, a declarat că, în colaborare cu Poliţia Locală, instituţia a transmis de la începutul lunii şi până în prezent 774 de invitaţii nominale persoanelor care nu au acte de identitate valabile. Dintre acestea, 535 de invitaţii au fost distribuite numai în Târgu Jiu.
Rămâne cum am stabilit
Potrivit directorului Dan Laurenţiu, începând cu data de 4 iunie şi până în ziua alegerilor inclusiv, Direcţia Publică de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu va funcţiona după un program prelungit de lucru, tocmai pentru a le permite cetăţenilor care au probleme cu actele de identitate să intre în legalitate. Cei care refuză să îşi scoată acte de identitate valabile riscă o amendă între 40 şi 80 de lei. Cei care aplică sancţiunile sunt poliţiştii locali. În ceea ce priveşte listele electorale permanente, situaţia rămâne nechimbată şi după verificările făcute, în sensul că în documentele respective se află mai mulţi alegători cu drept de vot decât populaţia oraşului Târgu Jiu, potrivit rezultatelor de la recensământul din 2011. Astfel, pe listele electorale permanente, valabile pentru alegerile locale din iunie, au fost înscrise 81.546 de persoane cu drept de vot, dintr-o populaţie de 98.368 de locuitori. În acelaşi timp, conform datelor provizorii ale recensământului din 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a municipiului Târgu Jiu numără numai 78.553 de persoane.
Eugen Măruţă

