12.8 C
Craiova
sâmbătă, 21 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateRomânia susţine eforturile pentru reunificarea Ciprului

România susţine eforturile pentru reunificarea Ciprului

România susține eforturile pentru reunificarea Ciprului
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Luminiţa Odobescu a dat astăzi asigurări ambasadorului agreat al Republicii Cipru în România, Kalliopi Avraam, că ţara noastră susţine eforturile în direcţia reunificării Ciprului, conform rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU. Potrivit NewsIn, Odobescu s-a întâlnit astăzi cu Avraam cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. Cu acest prilej au fost evidenţiate relaţiile bilaterale foarte bune dintre cele două ţări, având la bază o cooperare dinamică pe multiple paliere, în special cel economic şi investiţional,  potenţate şi de prezenţa unei importante comunităţi româneşti în Cipru, se arată într-un comunicat al MAE. 
Ambele părţi au confirmat viziunea comună privind continuarea dezvoltării relaţiilor bilaterale româno-cipriote, precum şi interesul reciproc de a intensifica colaborarea la nivelul Uniunii Europene (UE) în dosarele de interes comun – perspectiva financiară după 2013, guvernanţa economică, procesul de extindere a UE şi politica de vecinătate -, în perspectiva preluării de către Republica Cipru a Preşedinţiei Consiliului UE în semestrul al doilea al acestui an.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS