Polițiștii rutieri doljeni au aplicat, în ultimele 48 de ore, 320 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic.

Acțiunile polițiștilor au vizat, în principal, șoferii care depășesc viteza legală, conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe, dar și pietonii, bicicliștii și utilizatorii de trotinete electrice care nu respectă regulile de circulație.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 103 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în timp ce 47 au vizat bicicliștii, iar 21, conducătorii de trotinete electrice.

18 șoferi au rămas fără permis
În urma controalelor, polițiștii au identificat 18 conducători auto considerați un pericol pentru ceilalți participanți la trafic. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pentru perioada prevăzută de legislația în vigoare.
De asemenea, polițiștii au retras certificatele de înmatriculare pentru opt autovehicule care prezentau deficiențe ce le făceau nesigure pentru circulația pe drumurile publice. Mașinile vor putea reveni în trafic după remedierea problemelor constatate.
Bicicliști prinși cu alcoolemii ridicate
Printre situațiile constatate de polițiști s-au numărat și două cazuri în care bicicliști din comuna Poiana Mare au fost depistați în timp ce circulau pe DN 55A, după ce consumaseră alcool.
Un bărbat de 44 de ani a fost oprit de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat. Pentru că prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zonă a fost depistat și un alt biciclist, în vârstă de 73 de ani, tot din Poiana Mare. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

