Prima lună din 2012 a consemnat o creştere de peste 80% a numărului de vehicule noi înmatriculate (până la 5.830 de unităţi), comparativ cu datele înregistrate în perioada similară din 2011, relevă datele Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), prezentate de Agerpres.
Numărul vehiculelor noi înmatriculate în România a fost, în ianuarie, de 5.830 unităţi, în creştere cu 80,22% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.
Pe segmentul autoturismelor, creşterea a fost de 86,44%, de la 2.648 unităţi la 4.937 unităţi.
Cea mai vândută marcă, în prima lună din 2012, a continuat să fie Dacia, cu 1.195 unităţi, în creştere cu 101,18% faţă de ianuarie 2010, când se consemnau 594 de exemplare comercializate.
În top, pe locul secund s-a clasat Volkswagen, cu 704 unităţi (+162,69%), Skoda – cu 442 unităţi (+114,56%) şi Renault – cu 276 unităţi (+80,39%).
Pe segmentul tipurilor de vehicule, cel mai mare salt al înmatriculărilor a fost înregistrat, în ianuarie, de autobuze şi microbuze urmate de autovehicule cu destinaţie specială.
La polul opus, un procentaj negativ al înmatriculărilor a înregistrat segmentul de mopede şi motociclete, cu doar 65 de unităţi noi înmatriculate.