Încă trei români au fost diagnosticaţi cu gripă, în ultima săptămână, bilanţul acestui sezon rece ajungând astfel la zece cazuri, potrivit datelor furnizate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), citate NewsIn.
Primele două cazuri de gripă înregistrate în România în acest sezon rece au fost la două gravide.
Până acum, peste 595.000 de români cu risc ridicat de îmbolnăvire au fost vaccinaţi gratuit în cadrul campaniei de imunizare iniţiată de Ministerul Sănătăţii.
Vaccinarea a fost însă sistată luni, pe o perioadă de până la zece zile, până când ministerul va fi informat cu privire la conformitatea vaccinului, din punct de vedere al imunogenităţii.