Știri de ultima orăSportRecital românesc la Târgu Jiu

Recital românesc la Târgu Jiu

Naţionala de futsal a României a învins selecţionata similară a Muntenegrului, scor 6-0, într-un amical disputat la Târgu Jiu. Golurile tricolorilor au fost marcate de Răducu, Radu (2), Ignat (2) şi Csoma. Au evoluat pentru România: Iancu, Matei, Radu, Safar, Dobre, Răducu, Lupu, Şotârcă, Ion Al-Ioani (foto), Stoica, Gherman, Gheţe, Csoma şi Ignat.
În deschiderea amicalului s-a disputat un joc între ziarişti şi politicieni încheiat la egalitate, scor 3-3. Organizatorii acestui eveniment i-au acordat tehnicianului echipei Pandurii, Petre Grigoraş, titlul de antrenorul anului 2011 în Gorj. De asemenea, a mai fost premiat şi căpitanul naţionalei României, Ion Al-Ioani, originar din Târgu Jiu, care a bifat cea de-a o suta selecţie sub tricolor. „Am avut puţine emoţii, m-am întors la Târgu Jiu după opt ani, am fost primit cu căldură şi cred că a fost o victorie frumoasă. Nu a fost greu, am jucat mai bine decât Muntenegru, s-a văzut diferenţa, jucătorii noştri au experienţă acumulată şi am fost favoriţi. Am câştigat meritat. Obiectivul meu nu a fost să înscriu, importantă a fost victoria, nu a fost un meci special pentru mine, nu m-am retras, e adevărat că am făcut 100 de selecţii acasă, dar importantă a fost victoria“, a declarat Al-Ioani la final.
România a fost clar superioară Muntenegrului, pe lângă cele şase goluri, gazdele trimiţând de trei ori mingea în bară. Selecţionerul spaniol al României, Sito Rivera, s-a declarat mulţumit. „Toate meciurile sunt grele înainte de a juca, acum pare uşor, dar a trebuit să transpirăm ca să câştigăm. Meciul ne-a ajutat pentru ce ne dorim, am profitat de strategie, de presing şi atitudinea jucătorilor a fost bună. Organizarea a fost perfectă, îmi place să joc, acum a fost foarte bine şi sunt foarte mulţumit. Pentru mine nu este nici o problemă să revin la Târgu Jiu, depinde de federaţie“, a declarat Rivera.
România se pregăteşte pentru turneul de calificare la Mondialele de futsal din decembrie şi Euro 2012 ce va avea loc în Croaţia în luna ianuarie. Naţionala tricoloră ocupă locul 10 în Europa la futsal şi 16 în clasamentul FIFA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS