Camera Deputaților a adoptat ieri tacit un proiect de lege care prevede că aleșii locali își pierd mandatul în cazul condamnărilor prin hotărâri rămase definitive și irevocabile. Proiectul legislativ inițiat de deputatul PDL Nicușor Păduraru, pentru modificarea Statutului aleșilor locali, prevede că primarii, consilierii județeni și locali își pierd mandatul, înainte de expirarea duratei normale, în cazul în care suferă o condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă. Păduraru susține că nu este corect ca primari sau președinți de consilii județene să rămână în funcție, chiar dacă au un trecut penal demonstrat. „Consider că încetarea mandatului unui ales local pentru săvârșirea unor fapte penale nu trebuie să fie condiționată de modalitatea de executare a pedepsei (privativă sau nu de libertate), ci trebuie să țină cont de integritatea și probitatea legală și morală a acelei persoane“, se arată în expunerea de motive a legii. Legislația în vigoare prevede posibilitatea continuării mandatului de către aleșii locali, deși aceștia au suferit condamnări pentru fapte penale. Proiectul a fost adoptat tacit, în contextul în care termenul pentru dezbatere și vot final a expirat pe 9 noiembrie. Camera Deputaților este primul for sesizat cu acest act normativ, decizia finală aparținând Senatului.
• Hotnews
Deputații au aprobat tacit ca aleșii locali să-și piardă mandatul în cazul condamnărilor penale
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei

